Orașul Tulcea din județul Tulcea

Povestea acestui loc nu încetează să surprindă, de la istorie și până la cultură, de la aspectul pe care-l etalează astăzi și cel din urmă cu 200 de ani când era invadat de Dunăre.

Orasul-TulceaTulcea anului 1870 este văzută de istoricul și scriitorul român Nicolae Ariton ca „o lume aflată la granița a două universuri atât de diferite: cel al Imperiului Otoman și cel al Europei“. Orașul de pe Dunăre avea o populație majoritar creștină, sub o administrație otomană; bazarul oriental era vizitat cu regularitate de comercianți englezi, mânați de energia progresului occidental spre periferia unui imperiu osifiat.

Exemple ce atestă veridicitatea spuselor lui Ariton ar putea continua…
Însă când nu s-a situat Tulcea la granița dintre culturi? Ce-i drept, nu la fel de radical diferite precum cea musulmană și cea occidentală.

Prima atestare documentară a orașului se datorează întâlnirii dintre neamuri diferite. Diodor din Sicilia, fiu al elenismului, ce își făcuse loc printre barbarii de la malurile Mării Negre, ne vorbește în secolul al III-lea î.Hr. despre cetatea geto-dacă Aegyssus, care, conform lui Ovidiu, „dacă e să dăm crezare înșiși locuitorilor ei, Caspeanul Aegyssus este cel care ar fi întemeiat-o și ar fi numit-o după numele său…“. Cetatea va rămâne însă getă numai cu numele, cum în 12-15 e.n. este cucerită de romani după lupte grele, distrusă din temelii și reconstruită după model roman.

În secolele următoare, devine o importantă bază navală pentru flota fluvială a imperiului, rol păstrat până la retragerea bizantină din secolul al VII-lea. Situația cetății este incertă în secolele ce urmează, căzută victimă valurilor repetate de năvăliri barbare și eclipsată pe plan local ca importanță comercială și politică de Chilia, Sulina și Sfântu Gheorghe.
Orașul intră sub stăpânire otomană de la începutul secolului al XV-lea și apare în hărțile turcești ale perioadei sub denumirea de Hora Țepe (Hora Colinelor). Numele actual al orașului este consemnat pentru prima dată la 1570, în jurnalul de călătorie al consulului Andrei Taranowski, și mai apoi de către comerciantul englez John Newberie. Etimologia lui este incertă, apărând fie prin alăturarea cuvintelor „tul“ (cărămidă) și „cea“ (pământ) sau ca un omagiu adus guvernatorului Tula-bey.

Tulcea, orașul celor 17 etnii

Conform călătorului turc Evila Celebi, la sfârșitul secolului al XVII-lea Tulcea era un oraș cu 600 de case, populat de valahi. Situația demografică se va schimba radical de-a lungul secolului următor, în urma războaielor purtate de tânărul imperiu rus cu otomanii pentru controlul gurilor Dunării. Localitatea ajunge să fie cunoscută pentru o vreme drept Drumul Tătarilor, aici fiind colonizați numeroși tătari de către Imperiul Otoman.

De asemenea, este permisă așezarea ucrainenilor, bulgarilor și lipovenilor refugiați din calea armatelor lui Petru cel Mare și, mai târziu, ale Ecaterinei. Creșterea economică pe care orașul o înregistrează de la începutul secolului al XIX-lea, și susținută de activitățile Comisiei Europene a Dunării, îi aduce aici pe evrei, greci și armeni, dar și pe germanii din sudul Rusiei.

Ca un testament al mozaicului cultural pe care l-a reprezentat „orașul celor 17 etnii“ ne rămân până astăzi cele 22 de lăcașe de cult: 15 ortodoxe, aparținând grecilor, armenilor, bulgarilor, lipovenilor, ucrainenilor și românilor; celebra moschee Azzizie și o sinagogă evreiască, deservind o populație care s-a stabilizat încă din prima jumătate a secolului al XX-lea în jurul cifrei de 100.000 de locuitori.

Tot ca o urmare a înfloririi economice, în 1865 este construit la Tulcea, din inițiativa subguvernatorului Ahmed Razim Pașa, un bazar cu 72 de coloane, cel mai mare din regiune. Din păcate, clădirea nu a supraviețuit regimului comunist.
Importanța Tulcei pentru regiune va fi recunoscută de Regatul României, care, după realipirea Dobrogei, stabilește aici capitala administrativă a nou-înființatului județ Tulcea, poziție pe care orașul continuă să o dețină şi astăzi.

Lasă un comentariu...

*